Editorial

„Distracție” cu Adrian Năstase

  • logomytex.png
 

În fine, dl. Adrian Năstase a reușit să se desprindă, măcar nițel, de amarnica de politică, aceea care i-a prilejuit atâtea amărăciuni în ultimii ani, și să-și ocupe timpul într-un mod mult mai plăcut, vizionând câteva filme. A și scris, pe blog, despre cele văzute, un text de care nu s-ar rușina, cred, nici un cronicar de film.
Nu cele scrise de dl. Năstase despre filmele respective mi-au atras în primul rând atenția, ci un fragment din pasajul introductiv, pe care îmi voi permite să-l citez: „…vreau să vă vorbesc despre viața care creează artă, cu toată naturalețea posibilă a celui ce se distrează în vreme ce schimbă în bine viața celorlalți”.
În prima clipă după ce am citit cuvintele citate, am avut o grimasă: adică dl. Adrian Năstase își mai etalează o dată celebra-i aroganță, lăudându-se că ne „vorbește” cu naturalețea celui ce se distrează în vreme ce ne schimbă viața în bine. Că se „distrează” ne putem da seama privind fotografiile care ni-l prezintă fie în decorul luxoasei sale reședințe de la Cornu, fie în acela al impunătorului imobil din strada bucureșteană Zambaccian, fie la pozele din vacanțe, acelea pe care le-a făcut publice. Că ne-a schimbat sau ne schimbă viața în bine… Hmmm, aici ar fi de discutat, dar cred că nu prea mult. „Domnia” lui Adrian Năstase peste PSD și peste România a însemnat ridicarea la putere a sistemului clientelar – în politică și, bineînțeles, în afaceri – sistem care a făcut și continuă să facă atâta rău. A mai însemnat adâncirea fenomenului de disoluție a autorității statului, despre care unii ziariști scriem de multă vreme. Pe undeva, acest fenomen e logic: cu un stat puternic, în care instituțiile acționează profesionist, punând legea mai presus de orice, indiferent cine e la putere, „băieții deștepți” din politică & afaceri nu-și mai pot face chiar așa mendrele fără teamă, ba chiar dând cu tifla și statului, și contribuabililor cinstiți, pe umerii cărora stau bugetele publice. Ne-a făcut bine – fie și în timp ce se distra – fostul premier și lider al PSD? Eu spun că nu. Dvs. ce părere aveți?
După ce am recitit, însă, scrisele d-lui Năstase, am descoperit că există și alt sens. Fie și forțând puțin interpretarea. Poate se referă la artistul care, prin creația sa, îi schimbă în bine pe aceia care o receptează. Da, cu asta sunt de acord. Dar pentru ca artistul să se „distreze”, are nevoie de cu totul alte condiții decât cele care i se oferă, îndeobște, în România. Ca și aceia cărora li se adresează arta sa. Arta și accesul la artă costă bani. Și presupun o anume stare de spirit. Marea majoritate a românilor nu au nici bani pentru artă (n-au ei nici pentru un trai decent…), nici starea de spirit necesară, apăsați cum sunt de grija zilei de mâine. Iar pentru astea are și dl. Năstase o parte deloc mică de vină…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button