Expres

Eveniment caritabil la Brașov, pentru salvarea Casei Barac și a zeci de mii de documente și cărți aflate în pericol de distrugere

 
Hotelul Aro Palace este, în această seară, gazda evenimentului caritabil organizat de consilierul local Răzvan Popa pentru strângerea de fonduri necesare efectuării de reparaţii capitale la Casa „Ioan Barac”,din cadrul Primei Școli Românești, unde se află 6.000 de cărți și 30.000 de documente rare din istoria României. Oameni politici și reprezentanţi ai unor companii din Braşov au răspuns la invitație, pentru a face donaţii.
 
„Am organizat acest eveniment ca să adunăm laolaltă pe toți cei din comunitate și nu numai care pot contribui la salvarea Primei Școli Românești. Sunt zeci de mii de documente, mii de cărți în pericol de a fi distruse, pentru că locul unde sunt depozitate nu mai corespunde, este aproape distrus (…) Este păcat ca o zestre de asemenea valoare să se distrugă în timp. Datoria noastră este să facem în așa fel, încât să salvăm acest patrimoniu”, a declarat consilierul Răzvan Popa. 
El a precizat că, în primă etapă, sunt necesari aproximativ 350.000 de lei, pentru reparații urgente, dar în total ar fi nevoie de 700.000 de euro.
 
Pentru a aduna banii, campania se derulează la nivel național, nu doar la Brașov, iar reacțiile sunt pozitive, după cum ne-a explicat sursa citată.
 
Părintele prof. Vasile Oltean: „Situația în care mă găsesc este mai mult decât penibilă”
Prezent și el la eveniment, directorul Muzeului „Prima Școală Românească”, preotul profesor Vasile Oltean, s-a arătat recunoscător pentru campania de strângere de fonduri, dar și jenat de situația în care a ajuns: „Situația în care mă găsesc este mai mult decât penibilă, n-am avut-o niciodată. Am ajuns să fac acum pe cerșetorul și să caut pe unde pot uși deschise spre rezolvarea acestei situații și prima ușă a fost asta. Mă onorează oamneii care sunt aici, în jurul meu, și, de asemenea, mă onorează felul în care au demarat lucrurile. Ca un filolog, un șobolan de arhivă, care lucrează la cercetare, nu sunt în stare să mobilizez o acțiune de anvergura celei la care asistăm, de aceea sunt foarte recunoscător. Promisiuni am avut cu carul, dar important este să găsim soluții pentru salvarea acestui patrimoniu pe care nu-l are nimeni în țară”. 
Potrivit directorului Primei Școli Românești, sunt în pericol, pe lângă Casa Barac în sine, 30.000 de documente și 6.000 de cărți de valoare națională și chiar internațională, printre care se numără manuscrise din secolul al XI-lea. 
„Uite că Dumnezeu ajută și am început lucrările, chiar cu puținii bani pe care i-am avut, dar nu le pot termina decât cu sprijin”, a încheiat preotul prof. Vasile Oltean.
 
CITIȚI ȘI:
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button