Texpert

HIT ON LINE – Retelele de download muzical falimenteaza casele de discuri

  • logomytex.png
 

Microsoft si MTV si-au anuntat recent planurile referitoare la dezvoltarea in comun a unui serviciu de download muzical pentru utilizatorii urmatoarei generatii a Windows Media Player. Industria muzicala se confrunta cu probleme grave determinate in principal de generatia tanara care descarca fisiere cu continut multimedia incalcand drepturile de autor. In cazul in care acesti tineri, cu varste intre 15 si 24 de ani, nu vor fi convinsi ca trebuie sa cumpere muzica si nu sa o descarce ilegal de pe Internet, casele de discuri si industria muzicala in general se vor confrunta cu o criza de mari proportii.
Aceasta este concluzia unui raport publicat de catre Juniper Research, care demonstreaza ca numarul celor care descarca muzica prin intermediul sistemelor de file-sharing l-a depasit cu mult pe cel al utilizatorilor platitori, care descarca muzica din locatii legale.

Colaborare intre Microsoft si MTV
Noul serviciu proiectat de Microsoft si MTV va oferi download-uri ale programelor MTV, continut original, radio online si peste doua milioane de melodii de la case de discuri de top. Cei doi giganti au anuntat ca dezvolta serviciul, numit „Urge”, pentru a fi lansat in anul 2006. Serviciul nu va fi compatibil cu sistemele Apple Macintosh sau iPod. Tehnologia Urge va fi construita de Microsoft, dupa care operarea serviciului va fi preluata de MTV Networks. MTV a precizat ca utilizatorii vor fi taxati in functie de download-urile individuale sau de pachetele de abonamente pentru care opteaza.
Retelele de file-sharing sunt blamate
S-a demonstrat prin studii de „audienta” ca o treime dintre utilizatorii tineri, cu varste intre 15 si 24 de ani, utilizeaza retelele de file-sharing pentru procurarea muzicii. Organizatiile abilitate au demarat in ultimii ani actuni menite sa restranga aria de utilizare a acestor solutii de partajare ilegala a fisierelor muzicale. La nivel global nu s-a resimtit o schimbare majora, in ciuda pedepselor drastice, unele persoane fiind condamnate la inchisoare pentru cativa ani buni.
Eforturile RIAA si IPI de a inchide retelele de file sharing par a fi incununate de succes. Grokster a fost condamnat si se pare ca va fi cumparat de Mashboxx, Kazaa are putin timp la dispozitie sa intre in legalitate, iar WinMX si-a incetat activitatea. eDonkey nu sta nici el mai bine.
Chiar daca in trecut iMesh ducea lupte grele cu casele de discuri pe subiectul respectarii drepturilor de autor, acum solutia iMesh isi reia activitatea o data cu aparitia versiunii 6.0, acceptata de justitie.

Kazaa din nou in pericol
Geniile care au lansat sistemul de file-sharing Kazaa ar putea ajunge sa petreaca mult timp la inchisoare, ca urmare a procedurilor de trimitere in judecata pe care mai multe case de productie muzicala le-au inaintat justitiei. Acuzatiile sunt grave, sustinand ca sistemul Kazaa nu a fost modificat asa cum decidea o curte de justitie din Australia. Conform deciziei semnate la sfarsitul lunii noimebrie, Kazaa era obligata ca pana la data de 5 decembrie sa opteze intre blocarea cautarilor de muzica protejata de copyright sau inchiderea definitiva a retelei.
Daca voia sa ramana activa, Kazaa era obligata sa includa aplicatiei un filtru care continea peste 3.000 de cuvinte cheie, pe baza carora sa fie blocate cautarile asociate termenilor respectivi.
Kazaa a predat numai partial armele, pentru ca incepand cu seara de 5 decembrie, utilizatorii de file-sharing nu au mai fost intampinati de interfata clasica a programului, ci cu un mesaj care anunta ca: „The download of the Kazaa Media Desktop by users in Australia is not permitted”. Casele de discuri sustin ca softul Kazaa nu a fost modificat conform normelor dictate de curtea de justitie.
Sharman Networks, proprietara Kazaa, sustine contrariul, insa lucrurile nu
s-au terminat aici, justitia urmand sa decida din nou daca s-a respectat sau nu legea.

Interdictii de descarcare a muzicii
Serviciul de file-sharing derulat de Grokster Ltd. a incetat distribuirea de software care permitea utilizatorilor sa partajeze muzica ilegal, aceasta fiind decizia pe care organizatorii acestui serviciu au luat-o in cadrul acordului cu industria muzicala. Acest acord, stabilit intre reprezentantii Grokster si RIAA (Recording Industry Association of America), a survenit la cateva luni bune dupa ce Curtea Suprema de Justitie a stabilit ca Grokster ar putea fi tras la raspundere daca le permite utilizatorilor sa incalce legile copyright-ului. Din cauza posibilitatilor foarte limitate de controlare a retelelor peer-to-peer, astfel de masuri extreme trebuie impuse de organismele precum RIAA pentru stoparea fenomenului pirateriei. Viitorul retelei Grokster e in mainile companiei Mashboxx LLC, care intentioneaza sa demareze un serviciu peer-to-peer legal, care sa concureze alte servicii de download muzical, precum iTunes. Alte doua retele de tip P2P, WinMX.com si eDonkey au fost inchise inca din toamna, ca urmare a somatiilor facute de RIAA.

Pedepsiti de RIAA
In anul 2003, trei tribunale americane au fost rugate sa inchida retelele existente la Universitatea Princeton, Institutul politehnic din New York si Universitatea din Michigan. Recording Industry Association (RIAA) a dat in judecata 4 studenti care se ocupau cu servicii de tip file-sharing asemanatoare cu Napster. Conform RIAA, cei patru ofereau spre download intre 27000 si un milion de melodii. In acelasi an, una dintre tintele RIAA a fost Brianna Lahara, o „periculoasa” infractoare in varsta de 12 ani. Pana la urma cei de la RIAA au ajuns la o intelegere cu mama Briannei si au fost de acord sa renunte la proces contra unei sume cu mult mai mica decat cea pretinsa initial. Asa ca parintii au fost nevoiti sa scoata din buzunar 2.000 de dolari in schimbul libertatii fiicei lor.

Britney Spears e in top
Britney Spears a reusit, dupa o pauza lunga, sa revina in fruntea clasamentului cautarilor online. La inceputul anului, nu numai Yahoo o anunta drept cea mai interesanta persoana pentru utilizatorii serviciilor de cautare, dar si Google prezenta statistici asemanatoare, care o plasau pe artista prin fruntea clasamentelor, ce-i drept in competitie stransa cu Pamela Anderson. Pauza muzicala nu pare sa-i fi afectat deloc popularitatea. Pe locul al doilea al clasamentului de anul acesta se claseaza 50 Cent, care e urmat de Cartoon Network si seria sa de filme animate destinate adultilor. Clasamentul continua prin prezenta unor nume precum Mariah Carey, trupa Green Day, Jessica Simpson, Paris Hilton, Eminem, Ciara si Lindsay Lohan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare