Lifestylemytex

Sore a dezvăluit că are iubit, după divorț

Sore Mihalache (34 de ani) și-a refăcut viața la doi ani de la despărțirea de tatăl fetiței sale, Mircea Julean. Artista a postat primele imagini cu noul iubit, cu care a plecat într-o vacanță în Italia.
În urmă cu aproximativ doi ani, Sore Mihalache și Mircea Julean au decis să divorțeze. De atunci, artista nu s-a mai afișat cu alt bărbat. Până la această vacanță. Artista a postat pe rețelele de socializare o primă fotografie în brațele noului ei iubit, căruia i-a acoperit fața.

„Da, sunt într-o relație, și nu de ieri de azi. Dar, așa cum fost și până în prezent, nu-mi place să vorbesc la modul public despre viața personală, intimă, pentru că nu suntem toți influenceri, nu suntem toți persoane publice și atunci e mai bine să ne respectăm intimitatea.


Dar, chiar și așa, probabil că și dacă aș fi avut o relație cu o persoană publică, tot mi-aș fi ținut gura, pentru că îmi place să mă bucur eu de lucrurile astea sau să plâng eu, dacă e cazul. Nu am fost niciodată genul care să-și spele rufele în public, nu mi-a plăcut să mă cert, nici dacă am avut o problemă cu cineva sau vreun conflict nu mi-a plăcut să se întâmple în public.
Dar, da sunt într-o relație și sunt super fericită! Cel mai important e ca ambii parteneri să știe, în primul rând, ce-și doresc, iar apoi dorințele lor să fie pe aceeași lungime de undă. De acolo trebuie să plece orice relație. Nu contează diferența de vârstă”
, a dezvăluit artista, pe rețelele de socializare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button